Poezii vechi
Niciodata o creatie nu isi invinge zeul..ce se stie, este doar din carti
In realitate numai poezia isi invinge demiurgul…iubirea totdeauna
Invinge minciuna
Minciuna moare-
Ultima dintotdeauna, eliberand infirmul suflet in asteptare
Flamand de iubire, flamand de noroc, insetat de sarut…
Ar exista creatie daca noi ne-am bucura ca niste prosti sfinti
Mereu de gradina Raiului? Vax, am fi monotoni, jucand coarda si
Alergand dupa fluturi aghesmuiti, si flori de busuioc de cadelnita
Si atunci suferinta, naste ursita creatiei, o iubirii de demon si sfant
A nebuniei eterna chemare totemica..Unde esti iubito, Sa mi te darui?
Acolo sunt..in fiinta, ta..pusa intocmai ca ADN-eul..
Sa ma afli atunci cand eu voi fi pregatita
Sa urlu dupa tine, sa arunc cu vorba si lacrimi
Sa plang mai intai, sa rad mai apoi, sa plang iarasi..dar in destinul meu etern..sa fiu femeia
Care rade.., iubita de un creator de vers, de un spadasin modern, al noptii..pentru ca ziua
Ies la panda numai veneticii -
Noaptea ies doar amantii..la cersit aripi de inger, si amor salbatic de diavol pur sange arab
Minciuna moare ultima
Eliberand infirmul de suflet amar…
(22. 07.2008 – Acea femeie. Liviu Popescu)
Aseara ai fost cu mine pe 51th Avenue
Si am ascultat jazz in cafeneaua de pe colt
m-ai tinut de mana sa nu ma scapi
ti-am tinut privirea ca sa nu opresc
a te iubi
apoi, visam ca suntem departe
un vis trist, ca noi doi nu am fi impreuna
ci tu in alt oras, iar eu
undeva la munte
si noi doi nu ne-am intalni din cauza lor-
dar a fost din fericire doar un vis urat
pentru ca noi am fost in Central Park
iar tu erai cu mine, in nici un caz cu ei-
iar eu eram cu tine, printre “the americans” tei!
Ti-ai amintit apoi de cel de la tobe
De saxofonist mai intai, si cantareata neagra
Si mana mea pe ochii tai, mangaind
Te-am iubit apoi nebun si salbatec
In acel apartament princiar
Eram singuri, la etaj 33!
Si ne priveam goi-intr-o lume nebuna!
Acela-i realul, iubita rebela!
Nu sincopa din visul urat, in care tu esti in alt oras
Si eu la un munte, of, ce secventa tembela
Ne inchide pe noi printre ei- cei ce nu stiu
Sa iubeasca si cerul si ochii, si sanii iubitei
Acolo peste Queens
Tu nebuna a mea, tu diavol tuns!
Al meu Faust din vis!
(“American Dream” – 4 nov.2008. Liviu Popescu)
Sunt beat, iubito, beat de valuri, de roze, de nurii tai…of amor
Vesnic ce mi-l provoci tu nesabuita fiinta, as vrea sa incep
Sa nu te mai termin, sa simt cum penetrez al tau trup strivit de dor
Sa nu te vad, dar sa te simt cum gemi, in al tau “negru mijloc” sa ma-nec!
Si sa ma unduiesc sub ai tai sani, sa vad cum iti supura de dorinta sfarcurile.
Sa le vad cum striga dupa buzele mele, ale tale tzatze moi, dar calde de iubire
Nu stiu si nici nu vreau sa simt cum ating, cu capatul…in acel “negru mijloc”, adancurile
Sa gemi cu strigat de leoaica turbata, sa plangi in orgasm, sa vrei sa atingi si sa culegi nemurire!
Nu pot sa cred ca noptile se termina, si se face loc pentru ziua,
Patruns in tine vreau sa nu mai scap, de fel nici dupa pranz!
Si sa ma ti alaturi cu dintii, cu a ta mana, sa mangai nebunia
Ce nu s-a oprit din amor, nici dupa crez…
Sa vrei iubito sa ma fi ceruta o data, sub trupul meu de zeci de ori-
O sclava, sa vrei ca ale mele buze sa-ti soarba intunericul..dintre coapse
Of doamne, si un inger din cer impreunati asa sa ne coase!
(Amor – 01.07.2008. Liviu Popescu)
Si sa ascult cum ninge zapada prin parul tau
Si sa ascult cum tremuri atunci cand te sarut..
Sa te ating timid si sa imi strangi mana cand
Iti zdrobesc sanii
Sa gemi atunci cand am sa imi asez capul
Sa dorm acolo..stii tu unde..
In locul..nestiut de nimeni!
Si apoi sa ma trezesesti iubindu-ma salbatic
Sa ninga peste doua trupuri goale
Sa strigi nebuna..ca in maximul de vis!
Sa cazi peste mine..tremurandu-ti carnea
De atata placere, pe care
Nici cei din paradis
Nu au cum s-o afle..
Sau mai stii sa o digere?
Piciorul sa ti-l sarut de la glezna
Pana in coapsa..si apoi
Sa ma afund in betie..
Tu sa nu mai stii nici de tine nici de Cer
Sa fi ruda cu demonii..
Sa te zbati naluc si sa vrei placere
Mai mult decat acum..
Si totul sa fie
Nemurire
Sa ma iubesti cu sanii, cu trupul
Sa ma strangi intre coapse sa nu ma lasi sa fug
Sa fiu al tau, in tine..un pervers zabauc
Si sa imi oferi sfarcuri -
Si mic dejun si cina
Iar corpul tau sa fie obosit
Tu, Cleopatra, regina..
Apoi, cand anul se duse, sa ma vrei doar atat
Iubtule vreau sa mai facem amor…nu stiu nici clipa cand
m-am nascut si uit si clipa cand am sa mor!
iar eu stapanu-ti absolut
am sa ma reped din nou..la tine in asternut
pentru a te chinui salabtic..pana la disperare..
apoi topiti sa fim
iar in urma noastra Restul sa vada
doar atat: doua pete de sudoare…
(“Amorul” – 10. nov. 2008. Liviu Popescu)
E toamna noastra iubito, o toamna in care frunzele nu mai
mor
Ci ele se aduna, ca niste paji, iti fac tie o mantie
lunga…
Cu care te imbraca, pentru mine
Pentru balul nostru printesa mea, sfanta, demonica iubita
Pentru ca in aceasta seara te ador-
Si numai eu te dezvelesc de aceasta mantie,
Ca sa vad goala netrebnica zeita, ce ai luat chip de om
Pentru a ma strapunge pe mine in suflet
Cu alt tau mers de harpa lin-
Of, Doamne, iubirea mea un trasnet
Iar trupul tau cu al meu va fi iarasi plin.
In asta noapte!
E toamna ta iubito, toamna in care vantul te cutremura
Si mi te aduce si in vis si in cantul pastelat al padurii
Ce salbatic isi schimba nuanta, dupa chipul tau se pare..
Acum e aramie, acum e rosie aprinsa, acum e innebunita de
amor
Acum e beata de incantare
Cand doar transpiratia ta..sedusa goala in patul meu..
Si ravasita de atata geamat, si atat zor-
Tu, numai tu mai poti respira…in toamna noastra cu ale
tale arome
De trup, udat de iubire si de patima incinsa.
Eu nu stiu decat a te despuia de mantie..
Si a te cuprinde din nou intr-o nesfarsita inclestare
Din care sa te las iarasi istovita, spunandu-mi printr-o
ultima
erotica suflare..”mai vreau sa te am in mine.., daca poti
pana la infinit…
Sau al vietii noastre asfintit.”
(“Amor cu frunze” – 24 septembrie 2009. Liviu Popescu)
Si te-am gasit atunci, cu aripile mele in cadere
Tu erai creatia, eu eram vers cuminte muribund
Aripile mele insangerate cu pene dezlipite
Se rupseserea si nu le puteam reface curand
Sau doar parere-
Ca tu vei veni si ma vei coase, un croitor astral
Venit dintr-un timp boreal
Ceream doar intelegere
As fi iubit, dar nu cu mintea, ci cu trupul, caci ale mintii
Demonice valsuri
Te-ar fi alungat, iar tu ai fi facut doar masluri-
Zambind si zicand amar –Domnne, ironia sortii-
Ai inceput sa crezi cand eu nu mai voiam a cere
Un nou inceput de secol infinit
Ai vrut sa iubesti, chiar desi eu pusesem in loc de inceput
Sfarsit
Si te-am iubit atunci cu aripile murdare de noroi
Si m-ai imbratisat cand eu eram doar un inger ratat
Ai zis, vom face o sfera in care ne vom inchide amandoi…
Si atunci, imi vei caose aripileintai in cerc, apoi patrat…
Voi invata sa zbor, dar te-ai cusut si tu pe o aripa…
Te-am vazut atunci mireasa pentru o clipa..
Am murit cu tine si..
Ai inviat in mine
(Uvertura – 23 iunie 2008 Liviu Popescu)
Octobrie aici la mine pe Olt, unde muntele iubeste altarul
De noapte, facut dintr-o stea scaparand la mine in ochi.
Departe prin ceruriri, arcasul tinteste numai curcubeie
Din care sa isi faca din nou a lui arma.
Care arcas?
Arcasul lasat de nibelungi pe drum, pentru
Ca nu era indeajuns de razboinic sa ceara societatii
Dreptul de fi altfel, altcum si al Ei!
Nu stiu ce inseamna toamna, venita din nou cu viile ei
Si cu pamantul mirosind a ultime roze ce mai cresc
Prin gradini pe la voi. Ce ciudat?
Mai sunt roze ce cresc desi jos e noroi
Un noroi
ce astupa furnica inspre tunelul de zi si de noapte
Of, Doamne
Cat as dori sa strabat capilarele
Ce infunda pamantul sa te am iubito asa mai aproape
Tu esti in apartea opusa de timp
timpul de Dumnezeu amarnic ticluit, un timp de viata
Intre noi. Un zid de trecut, tot mai inalt
Si mai dur-
Te stiu acolo, inchisa de tine, fortat de atatea si atatea usi
In castelul tau nu mai ai nici supusi, nici paji si nici regi
In castelul tau se doarme lin, un somn de poet
Intr-un pat cu baldachin
Arcasul isi stranse vreo trei curcubeie.
Le lega cu sarma de vers, si trase inspre trei zari
Ale vietii sageti. Cu una ucise minciuna
Cu una ucise durerea
Iar cu una ucise nimicul imberb!
In a patra zare statea ascunsa – tremurand
Speranta
Speranta de inot peste timp!
Speranta decent asezata intr-un verb!
(“Arcasul nibelung” – 14 octombrie. 2008. Liviu Popescu)
O zi fara tine.. este margine de lume..
Stau in coliba mea de lut si te astept iubito
Am iesit pe banca, savurand cafeaua si ma uit in zare
Dupa tine, sa te vad calcand, si iesind din
Ceata, aici la mine…”innegrind”
Coliba mea este la marginea lunii acum, iar fara tine
Sunt amputat de membre, de suflu, de lacrimi
Fericite. De zambetul de roze, de aroma de fructe
De catifeaua mainii tale.
Au trecut secunde, infinte..de cand nu te-am simtit
Aici. Te-am auzit cu vocea, si mi-am aprins
Tigara, tremurand de emotie, ca esti iubita mea
Nebuna iarna de inceput de timp
Cat as vrea sa vii, sa simt a ta intrebare?
Sa iti simt nervii, si inima batand
Sa te strang in brate, eu, sa raman fara suflare
Sa imi iau aerul direct prin buzele tale
Sa fi perfuzia mea de viata
Iar eu al tau zenit
Stau in coliba mea..de margine de lume
Nu vreau sa fiu cu nimeni, vreau sa te astept
Timid.
Sa ma iubesti cum numai tu stii oare
Iar eu supus, doar tie, Doamna Sfanta
Sa iti cad la picioare!
Te iubesc, regina, secunda cu secunda
Tigara din tigara, cafea dupa cafea
Sistola-diastola…
Amor dupa amor
Nebun dupa sarut!
Ziua este an, anul este urat
Cand tu nu esti aici…tu,
Departe, eu la munte..
Noi in vis –
perverse soapte..decadente!
(“Asteptare” – 12. noiembrie 2008. Liviu Popescu)
Au oprit sa imi spuna ca raman al lor timid prieten
Inainte de drumul astronomic-
Si tie iubito ti-au spus ca te asteapta
In primavara noastra sa vi, cu bratele si sanii goi!
Sa le arati ca esti si atunci eterna mireasa-
A cocorilor, ce azi pleaca de aici de la noi
mi-au impus sa te iubesc, la fel de demonic
ca-n toamna asta ce-i goneste
iar cand o sa vina,
sa nu uiti le-ai promis ca le vei fi regina!
O regina a baltii, din lacul inimii mele, ce supura
Sange de poet naluc, intr-o zi de octombrie de mijloc
Intr-un veac de inceput, iubind o femeie de mijloc
Dar si de la mijloc in sus – si de la mijloc in jos-
Vai! nebun pervers cu ochi de crist pacatos!
Dar tandru in geamat de amor, si trist in povesti de trecut
Te iubesc!
Asa le-am spus acum, soptind cocorilor ce isi indreapta aripile
Le-am promis ca tu vei fi aici langa mine, atunci la inceputuri de viata
Le-am promis ca nu voi putea sa uit!
Ci doar sa iert, carambolul din suflet de femeie ce iubeste cu patima
Patima de toamna, negura de iarna, roua de primvara- vara de vara!
Si bruma de octombrie.
Cocorii mei au plecat azi cu bruma pe aripi
Mie mi-au lasat iubirea in picuri sa cada, din cer de la Domnul-
In cruce dara: pe frunte, pe umeri, si si in suflet
Te iubesc Doamna in aceasta nebuna toamna!
(Au plecat Cocorii – Liviu Popescu 09.09.2008)
Prima zi, de cand am inteles ca totul e praf de univers
Si colb in sufletul meu. Nimic nu merge
A iubi este un verb tamp, a crede, este o consecinta
A prostiei romanticilor din secole apuse
Cavalerismul este o nuanta abstracta
Iar visul o facatura cu iz murdar!
Azi totul intra intr-un marasm al fricii
Panica din oameni naste apocrife mutatii
A iubi si a minti sunt impreunate
Un Ying si Yang diavolesc, scris anemic
Pe sens invers.
Vrei sa cauti soarele si gasesti luna
Cauti marea si gasesti desertul, cauti lumina si gasesti
Intunericul. Padurea nu este, ci doar stepa arida
Florile sunt scaieti…Roua de pe iarba
E sputa de hiene, trecute in turma in graba
Te retragi si stai si te inchini, in trepte
Cu doua degete fara unghii si cu un suflet
Fara culoare. E prima zi, in care am inteles
Ca a iubi cu crez de adevar, este nemernica
Pretentie, in aceasta mare Dementie.
Nu pot fi altfel, domnilor mei
Raman o oaza rece, un autograf vechi de anticar.
O sa imi vand iluziile
Pentru ultimii romantici ce cred
In adevar. Pe ceilalti sa ii decida sfintii
Daca minciuna devine slova de biblie
Eu am decis, sa fiu trist in a mea
Colivie!
(“Autograf 1 ” – 14. nov.2008. Liviu Popescu)
Poate sa ploua degeaba, nimic nu mai da cupe
La flori in aste ore. Nici roza nu isi mai stie petala
Nici iubirea nu mai cunoaste fericire
Ci doar amar si intrebari puse
In zadar
Oamenii, nu mai au habar,
De autografe sfinte de pe peretii bisericii
Mergem in lacasuri Lui, si mintim in versuri
Juram cu mana stanga si ne rugam anemici
Ca preotii sa ierte.
Ce?
Anumite oferte-
Propuse, se spune ca in numele iubirii?
Vai, mi-e mila de crestinii care pun minciuna de sine
La pret cu sentimentul. Vad cum
Fantomele din trecut pazesc si apara
Stabilimentul!
Mi-e mila de crestinii ce isi apara
Fericirea celorlalti
Sacrifincand-o pe a lor
Nu-i vina mea. Eu, un pustnic bautor de bere
Renunta la placere, asteptand ca el, omul
Sa creada in principii.
Sting tigara, un alt autograf, pus prost
Din pacate, adunat aici intr-o carte
O noua biblie, cu inscriptii profane
Pentru ei, dar pentru mine templu
Stiu, nimic poate in viata-mi
n-o sa-mi mai fie amplu
decat o liniste trista..pentru
o banala faptura altruista!
(“Autograf 2” -14.nov. 2008. Liviu Popescu)
Si te-am smuls ca pe-o petala
Uitata intr-un scrin plouat de vremi
Si te-am dus in Delta Lunara
Incet pentru mine
Sa plangi, sau sa gemi…
Ai fost iubita mea dintotdeauna
M-ai parasit de tine, si m-ai umplut la loc
Mi-ai soptit atunci ca doar una
Cu lacrimi de foc
Te izbaveste…de a vietii minciuna
De a fi fericita vreodata deloc
Te-am iubit, atunci intr-o seara
Iar tu ai crezut ca e un moft
Ai zambit stiind ca e ultima oara
Cand vrei sa te azvarli in al vietii
ultim inot
Am sa vreau sa fiu numai eu acela
Pe care sa il minti si sa il vrei si sa il speri
Ca esti numai a lui demonica doamna
Zdrobita de amor..in cele hiperbole seri
Numai eu pot sa fiu rege,
Numai tu poti sa fi templu..
numai eu nu pot fi simplu..
Numai tu poti in urma alege..
Ori doamna in toamna nebuna
Ori…in noapte o palida luna…
(20 iunie 2008 – „Bifurcatie” – Liviu Popescu)
si e bruma rece iubita mea de departe,
apa inghetata..mi-e dor de carnea ta…calda
mi-e dor de ochii tai, amarnic vis
te-as saruta nu o data…si
chiar si acolo, unde..eu -
ti-am zis.
mi-e bine cu tine, si seara cand dorm
si te simt ca un inger
Doamne, ce-ai spus tu aseara
De-a noastra impreunare-
Sa fie un demon sau profetul
Ti-a spus!
Nu stiu daca am sa mor, fericit
Sau invins de tristete
Stiu, ca tu esti, ce inainte de fi
Eu aici, calcand pe pamant,
Mi s-a promis.
Carare nu lesne de fel
Ci una cu spini am parcurs
Sa te vad, acum dupa ani
Dupa ierni in care n-a nins!
mi-ai spus de “sfanta intelepciune”
nascuta din bob de pacat si valpurgic
dement erotic act!
Ce pot spune, decat sa mergem cu
Visul inapoi, si inainte
Cu noi doi!
Azi am inteles ca nimic nu mai este
Ca ieri, si ce s-a intamplat e bine ca e!
Ce rau sa mai fie? Raul pentru ei!
Si ingerii pentru noi!
Cu mantia ta, cu bruma si ger
Ai dat foc la cer
Si ai ars…zapisul ipocrit!
Ce bine e..sa te stii atat!Doar
Iubit!
Ce bine e sa vrei mai mult decat
Altii nu pot
Sa fie demni de biserica lumii
Opusa celei lumesti! Biserica lumii
Nu ucide nicicand iubirea din cer
Adusa intr-o letca de, al Domnului
Cel mai tanar inger!
(“Biserica lumii” 13. nov.2008. Liviu Popescu)
Si te astept in noaptea noastra
Goala, alba si nebuna!
Sa fim uniti cu trupul
Geamatul sa fie in luna!
Sa facem amor in noaptea intinsa
Noapte polara-
Iar tu sa uiti de tine..cand plangi
Ca o maicuta ce se leapada de haine negre
Azvarle biblia pentru ca nu se mai teme!
Si nu mai vrea gust salciu al postului crestin!
Se vrea nuuu, nu femeie, ci apocrifa inscrptie
Pe naos si pronaos!
Ipocrit nu mai exista, acest cuvant
Neofit!
Vrei sa iubesti?
Iubeste!
Vrei sa traiesti
Atunci traieste!
Vrei sa fi tinuta in brate..sa ai in ininma spasme?
Atunci striga!
Vrei sa ma simti numai al tau
Atunci strange-ma in lanturi
Si fa-ma sange din zeama de vin
Zdrobindu-ma de sanii
Tai
In asta noapte!
Sa lesini in orgasmul acela
Sa tremure carnea pe tine..sa spui…
Aiurea, cuvinte vulgare!
Sa crezi ca n-am sa mai plec de la tine
Sa mori inca o data si sa reinvii cu mine
Si in viata a doua si a treia si in infinit
Vrei sa ma vezi?
Atunci deschideti fruntea pentru ochiul trei
Vrei sa iubesti?
Atunci atriul drept muta-l la mine!
Vrei sa ma ai..
Dezabraca-te si atinge-ma..cu sanii pe obraji
Am sa innebunesc
Stiindu-te doar goala
Si pentru mine..
Nu o sa mai fie final de vis
Ci inceput de era
Un Univers, intr-un big-ban
Inchis!
Am sa fac amor cu tine iubito si aici
Si pe steaua polara!
(“Cosmos erotic” -12.noiembrie.2008 Liviu Popescu)
Ninge, dintr-un cer scobit pe dinauntru
In luna de toamna a primului an din infinit
Am stiut ca te-am gasit pe tine
Iubito, inger acum..si apoi din nou drac
Am strivit lacrimi cu calcaiul,
Dar apoi am cules de pe jos cioburi de iubire
Am inceput sa refac intregul…
Oare voi reusi sa scriu evanghelic?
Te-am iubit atunci in seara aia, cu mine doar
Tu erai plecata sa iti ingadui durerii
Un pat langa geam, la al tau sanatoriu.
Te-am iubit cand nu murisei de tot.
Nu stiu daca in cer ma intalnesti printre ceilalti
Impostori-
Dar pe pamant au inmugurit merii acum in toamna eterna
Cand ninge cu flori, dintr-un cer sec scobit pe dinautru
Si afara e biserica…in care tu ai redevenit inger.
(8. sepetembrie 2008 “Inger” Liviu Popescu)
As vrea sa fi aici iubito, sa mangai tristetea ce se scurse
Intr-o clepsidra a timpului napastuit
Eu- un anemic prizonier si cavaler al veacului
Ce fuse
Ramas ranit, intr-un calcai, de un ghimpe ce abia
Minciuna il smulse!
As vrea sa fi aici, cu zambetul tau, pe care mi-l mai amintesc
Se pare, ca fiind odata al meu, si l-am tinut secret
Intr-o calimara, pe care nu am sa o vars nicicand
Ai aparut, iubito, usor in asterntul viselor dintai
Ai aparut, e bine sa ramai!
Te chem sa-mi fi aproape si inger, si prieten, si femeie
Ca o soile – a toamnei ce imparte curcubeie strambe
Mie mi-au dat unul, dar tu le-ai luat pe toate
Cu glasul tau, tastand pe litere..simtire!
Da, eu te simt aproape, si stiu ca-ti pasa
De vers, si de nebunul cavaler!
Sa uiti ca lasitatea, curbeaza curcubeul pana il face un unghi banal
Din care nu mai iesi nici daca matetmatica dispare
Te astept iubito, in toamna ce pe langa mine, se asaza si priveste
Intocmai cerului ce inconjoara ingerii!
Iubita mea, nemernica din ape, prietena de mult in lumea mea
De nenoroc! Te simt ca iti pasa! Te ador ca stiu, ca eu sunt
Acela de departe, pe care il crezi, si incerci sa il pui la loc!
Vino, iubito sa dansam sub frunze, in al nostru medieval oras
Te chem stiind ca vrei, stiind ca ceri, o sansa mie si eu tie
Sa nu fim decat noi, si nimeni la un loc
Daca intelegi nazdravania vietii, si al meu suflu patimas
Ai sa incetezi regretul si teama o sa piara
Imediat, dementa, arbitara dar pe loc!
(“Invitatie” – 20 octombrie 2008 Liviu Popescu)
Stiu ca esti trista iubito, ca nu esti a mea prima zeitza
Dar, sunt primul inger care te-a adus in Delta lunara
Nu uita, ca noi doi, am fost intai apusul noptii-
Dupa un rasarit aiurea si o zi….amara…
Noi ne-am iubit noaptea, atunci cand luna iti lumineaza sanul,
Apoi tu mi-ai iubit trupul, luna deasupra, rusinata s-a retras
Pentru a ne lasa impreun sa ne prelungim nebunul
Amor de inceput, de final..si iar de preludiu…
Eu nu pot spune decat in versuri, ca te iubesc numai pe tine
Amanta si mireasa eterna, nu stiu sa spun complimente-
Ar fi pacat sa vorbesc numai soapte, nu stiu sa te mint in cuvinte
Dar stiu ca orgasmul nostru trait in curcubeu
Inseamna – unice sentimente
Nu ma certa ca nu stiu sa spun decat “te-as iubi…”
Eu nu am nevoie in viata de cuvinte oneste-
Eu nu stiu nici ce inseamna verdictul “de-as sau de-ai muri..”
Eu nu simt decat inceputul, finalul nu imi place
Prefer doar sa trec peste-
Nu te iubesc in vorbe, iubito, as fi doar barbat ca oricare
Nu am fost facut sa fiu muritor, purtator de virilitate banala,
Am fost la inceput inger, pedepsit sa fiu om, dar unul care-
Te-a ales pe tine, nebuna iubita eterna, tarfa fatala!
(Iubire fara cuvinte – 11.07.2008 Liviu Popescu)
mi-e sila de ei, de templu, Dumnezeu e las
si e cast in gandire…
M-a lasat sa ma pierd in vorbe de amor
Si simtire de zeu.
Eu un parlit muritor ce-
Se credea Tezeu.
Am pierdut, parc-as fi jucat la casino
Averea, pariind fix pe un numar
Ce n-a iesit, desi ruleta ii dadea tarcoale
Eu am crezut ca voi fi bogat
In asta seara
Si m-am trezit langa tomberoane
Pubela vietii unui trist flamand
Nu mai vreau nimic
In asta lume…decat atat
Sa uite toti de mine
Cu ce am gresit oare?
Cu mine…Ca am iubit, asa
s-a nimerit
Cu ce am gresit iubito,
ca te-am iubit pe tine?
Adio! Tu si tot al tau normal
Crede in ei..eu nu mai cred in mine!
Tu m-ai iubit? Sau doar parere.
(“Nu te mai cant in versuri..” 13.nov.2008 Liviu Popescu”)
Pescarusul iese atunci cand furtuna a domolit marea
Frunza isi scutura verdele dupa picatura de ploaie
Greierii, isi revin dupa torent
Iar in padure din nou pasarea isi face auzit cantul!
Asa simt eu, iubito, sfarsitul de seceta aspra-
Cand pamantul arid prinde prin locuri smocuri de iarba
Tu si al tau zambet onest si lucid
Ma face sa sper ca mincinua de ieri, a lor, e un vis
Ce s-a dus pe pustii odata ei!
Stiu acum ce simte fatul ce se naste timid
Dupa atat asteptare! Si mai stiu ce inseamna
Mersul in picioare.
S-a terminat. Nebuloasa! S-a terminat ipocritul
Din oameni. Cand te rogi de ei sa aiba decenta
Ei poftim? Ce-ti ofera? Atat doar
Recurenta-
A prostiei si a minciunii relas.
Iubito, m-am nascut pentru tine acum, azi
Intaia oara, mai alb decat tine, pentru ca am fost negru destul!
Cred in iubire, si mai cred in ceva. Cred ca esti binevenita
Sa stai langa mine. De acum si pana in nemurire.
Nu mai e loc pentru alta. De fapt nici c-ar fi fost
Din sfanta vazuta odata, a juns un nimeni
Total lipsit de etica, tamp si far’ de rost!
M-am inselat cu lauda, m-am inselat cu crezul
Stiu recunsc, nu-i greu sa fi prost!
Dar e atat de usor sa castigi din nou oameni,
Si-o femeie cu chip de soare, cu privire de iela
Nascuta din templu, iubirii eterna
Amanta, acum aici pentru mine
Vei fi.
Te astept iubito, sa ne incepem destinul
Al nostru poetic, al meu de om
Al tau de zeita. Al lor de mirare
Ca doi siamezi s-au regasit. Prin urmare
Te astept, te iubesc si te chem!
(“Povestea noastra” – 05.11.2008 Liviu Popescu)
Pentru mine, nu ninge vara iubito, ninge atunci cand vrei tu
Si atunci eu ca un paj vin sa ma asez inainte-ti plecat
Nu voi a te rani, cu mine, voi a te imbratisa intocmai cum pamantul
Iubeste ziua soarele, luna noaptea..stele, cer intunecat…
Sti nu pot a-ti spune ca te iubesc soptind..eu trebuie sa strig atunci cand ma doare
Eu vreau sa ma aud, pe mine, atunci cand spun ca te simt
As vrea sa plangi, sa razi de mine, sa fugi din nou si apoi sa te ascunzi in ninsoare
In acea zapada de vara, si sa stii ca nu mint..
Cand zeii m-au ales pe mine, ei m-au nascut din tine!
Si apoi mi-au harazit sa te caut, in mare in cer si in soare..
Am vrut sa te cert: Retzine!
Nimic din pamant, nimic de pe el, si nimic de la cer-
Sa nu mi te omoare! Din mine, pe veci, si deloc
Te-am gasit acolo, unde Noe si-a ascuns barca,
Te-am iubit acolo unde Dumnezeu a ascuns teama
Am sa intru la tine-n castel Regina, si am sa dau iama,
Sa te fur putin cate putin, si nu totul deodata..
Am sa vreau numai cate o parte din tine..
Sa te cosntruiesc la final pe de-a intregul…
Sa ninga cu bucati din tine in mine..
Si sa chemi apoi dac vrei ingerul
Sa ne cunune..intai pe tine cu mine,
Apoi pe noi doi, apoi pe mine cu tine…
Nu voi a te rani iubito, dar vrea sa strig atunci cand iubesc..
Sa nu pot face asta soptind – este ca si cum m-as privi pe mine
Murind…
(Psalm -24 iunie 2008 Liviu Popescu)
Am sa tac. Nimic nu mai este de spus
Ramai cu bine, tu, Doamna-
O sa iti revi din a nebuniei chemare
O sa traiesti pe mai departe
Viata-i in regula..are a ei si a ta-
Normala Carare!
Eu ma duc spre ale mele colturi
Impartit nu in patru, ci in o mie
De cioburi…sunt spart
m-am aplecat de prea multe ori
sa imi lipesc sufletul la loc…
dar mereu..pierd cate-o piesa
un ciob taios care inteapa deget..
acum stau..in
marea de cioburi…
taiat la picioare, la maini scrijelit
picura sange din palme..nu pot sa mai merg
am cioburi si in talpi.
O sa ies de aici de la tine..din casa
Taras, pe coate, cu durerea stapanit
Un spital pentru mine?
Nu vor primi unul asa…istovit
Pacat. Vanitatate-i mai dura
Teama e totul…
Decesul e nimic!
(“Ramas bun” 13. nov.2008. Liviu Popescu)
Dumnezeu, de azi nu mai rade cu mine, l-am suparat
l-am barfit prea mult in ultimele zile
si daca, la inceput m-a iertat, acum si-a
aprins o tigara, a tusit, s-a uitat stramb-
si a plecat
am fugit dupa el, l-am tras de mantie
l-am implorat sa nu ma lase se innebunesc
sa fiu al nimanui
el statea drept, m-a impins, mai apoi
mi-a zis scurt “Dispari!”
“off, nu Doamne, vreau sa apari!”
am strigat eu.
A trantit usa, am tras de ea cu putere,
Am facut asta secunde, minute, ore-
Pana m-am lasat jos obosit
Plangeam de durere
Palmele-mi sangerau
Sudoarea curgea pe ochi sarata
“Doamne!” strigam, nu ma lasa, “doar tu
m-ai facut!”
Stiam ca e dincolo, Il auzeam tusind
“Hei, am strigat..te faci ca nu m-auzi?
Raspunde! Nu mai face pe Prostul!”
….
Liniste, nu mai auzii nimic
Ba nu, isi puse muzica ipocritul, sa nu mai auda
Cum strig si cum plang!
M-am ridicat, atunci de pe jos
Am luat un gat de tarie..
Am deschis geamul Raiului
Si am sarit in gol de acolo de sus
Cine stie?
Voi muri…
Sau imi va da aripi…
Daca mai crede in mine si in lupta mea
Pentru adevar…
OFF, Doamne…
Nu ma lasa sa mor!
(“Testament” – 7 nov.2008. Liviu Popescu)
Am inceput sa iti presar si stele pe unde ai sa calci
Cand ai sa vi in viata mea, si padurea toata-i de smarald
Tu, iubita mea, cand ai sa vi, am sa iti trimit
Intai arcasii, sa iti ucida teama, iar mai apoi
Sa iti tina trena!
Mireasa eterna..pasii tai o sa calce frunze cu aur
Suflate, cu ochi de diamant si cu roua de MARTE
Apoi o sa vina calaretii, imbracati in armuri de gala
Iar tu in letca ta o sa-i privesti pe ei, si te uiti la mine
Caci templul tau e gata, asa am zis, atunci in asfintit
Acolo, undeva ai sa intalnesti profetii, ce-ti vor oferi
Coroana,
Iubito, atunci spre tine am pornit
Dar mai intai o sa vina ingerii, cu apa sfintita
Ei, o sa iti tina si sceptrul si icoana
Eu am sa ingenunchez, supus.pentru ca m-ai iubit
Aseara! Am stiut atunci, ca in viata mea
Totul are un rost
Si am chemat zidari din Univers
Ca peste noapte sa iti ridice templul
In care tu ai sa fi Olimp!
Iar eu, cavaler nocturn, in fiecare noapte
Am sa te iubesc, asa cum numai eu stiu
A iubi, nebun, salbatic, lacom de placere
Caci tu si nimfa si inger si demon
m-ai ales acum pe veci amant regal
Cleopatra, tu venetica fiinta…
Am pregatit drumul catre noi, si vinul
Curge in fantanile ducale, in loc de apa
Este vin de amor, caci stiu ca-ti place
Sa iti fie turnat in suvoie de la sani si
Pana la…coapse
Iar eu venetic am sa sorb..pe sens invers
Caci am sa ma imbat…off, Diavole
Ispita…band cupa vrajei..direct
Din sex…
Caci tu naluca, goala, ai “cupa desfacuta”
Pentru amantul..lacaom de placere
As vrea s-aud cum gemi..si strigi, tinandu-mi
Capul strans cu mainile amandoua
Si ai sa ma impingi sa intru pe acolo
Si sa ies..prin suflet mai apoi
Amanta sfanta si nemernica faptura..
Ai venit…sa nu mai pleci nicicand!
(“templu erotic” – 11.nov.2008. Liviu Popescu)
*****************************************************
Două gâze mergeau puţin ambetate de la cârciuma deschisă
într-un dop de sticlă de coniac. Restaurantul era direct
în sticlă. Proprietarul – un grăsan gândac.
Cum mergeau ele pe aleea din pădurea
de pirul porcului şi lobodă sălbatică
au ajuns aproape de ocean
Oceanul fiind iazul morii, din spatele casei popii
din metropola cătun.
Gâzele se luaseră la ceartă
pentru că vezi Doamne fluturele de mai,
se despărţise de libelulă
care libelulă, de ciudă se azvârlise singură
în gura unui brotac.
Gâza roşie spunea că fluturele de mai,
are şi el dreptul la o viaţă
normală, de aripat, să-şi caute o fluturiţă
de mai, o jună copiliţă cu elitre moi dar fiţe tari!
Gâza galbenă spunea că are informaţii
ca la fluture, la uşi
bate de ceva vreme, o femelă cărăbuş.
Şi cum se sfădeau ele în poiană, ajuseră pe
un podeţ.
Podeţul, fiind de fapt gamba dezvelită
a fetei popii ce se bronza singură
şi despuiată pe gazon
după ce se scăldase în ocean.
Gâza roşie se roşi mai rău când îi văzu.. “minunea”
puberă, a duduii ce stătea nu tocmai sobru
pe şezlog
Gâza galbenă, se urcă mai atent
ca să urmărească
semnele “bunei creşteri”. Şi, hop, zâmbi şmechereşte
Gâza roşie rămase cuminte, în urmă, pe genunghi.
Atunci fata popii se scărpină iritată
iar cele două goange au fost azvârlite deodată
printre tufele de măcriş.
Galbena îi spuse celei roşii -
“Stai calmă, din ce am reuşit eu să văd
mi-am făcut o idee -
Juna care stă întinsă, aici,
e de ceva vreme “femeie”!”
(Poezie pentru gâze mari – 24 oct)
*****************************************************
